Chevron a încheiat explorarea la Pungești. Ce urmează

Chevron a încheiat explorarea la Pungești. Ce urmează
Publicat: 08/07/2014, 20:59
Actualizat: 06/02/2016, 02:47

Activitățile de explorare a gazelor de șist în extravilanul localității Siliștea, județul Vaslui, au fost finalizate de compania Chevron, la două luni de la începerea lucrărilor de foraj, care s-au realizat la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Odată cu finalizarea lucrărilor, compania petrolieră va analiza informațiile obținute pe parcursul operațiunilor, în vederea stabilirii potențialului zăcământului de gaze de șist.

„Chevron anunță că activitățile de foraj de explorare au fost finalizate la sonda sa din apropierea satului Siliștea, județul Vaslui. Activitățile de foraj au fost demarate la începutul lunii mai 2014, după efectuarea tuturor verificărilor de siguranță și performanță, și au fost finalizate fără incidente. În prezent, Chevron analizează informațiile obținute atât pe parcursul operațiunilor de foraj cât și în urma investigațiilor geo-fizice de sondă, pentru a înțelege potențialul de resurse de gaze naturale din argilite”, se arată într-un comunicat transmis, marți, corespondentului MEDIAFAX de oficialii companiei Chevron România.

Compania Chevron a demarat, la începutul lunii mai, lucrările de explorare a gazelor de șist în extravilanul localității vasluiene Siliștea, comuna Pungești, fiind prima locație din România unde compania petrolieră a început prospecțiunile pentru identificarea unor posibile zăcăminte neconvenționale. Activitățile de foraj, realizate de firma Dafora Mediaș, au început la cinci luni de la demararea lucrărilor de amenajare a platformei pe care a fost amplasată sonda de foraj cu care vor fi scoase la suprafață probe de roci care, ulterior, vor fi analizate în laborator.

Sonda de explorare a gazelor de șist a fost amplasată în extravilanul comunei Pungești, la 650 de metri de localitatea Siliștea și 950 metri de satul Pungești. suprafața totală pe care se întindea platforma de extracție fiind de 20.298 metri

După obținerea certificatului de urbanism și a acordului de mediu în cursul anului trecut, Chevron a primit de la Consiliul Județean Vaslui, în octombrie 2013, și autorizația de construire pentru amenajarea platformei pe care este montată sonda de explorare a gazelor de șist. Lucrările au început efectiv pe 2 decembrie 2013, cu o întârziere de o lună și jumătate din cauza protestelor localnicilor.

Societatea Chevron România mai deține trei acorduri de mediu în județul Vaslui pentru explorarea gazelor de șist în localitățile Păltiniș – Băcești, Popeni – Găgești și Puiești. De asemenea, compania petrolieră a mai obținut, în aprilie 2014, și cea de-a doua autorizație de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare în perimetrul deținut la Puiești.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Volkswagen a anunțat o mașină electrică de 20.000 de euro pentru 2027
×